Durerea cervicală cronică și puterea unei abordări blânde

Există dureri care par să reziste la orice. Clienți care vin și spun „Am fost peste tot. Am încercat masaj, fizioterapie, chiar și medicamente, dar tot mă doare ceafa. Mai ales seara. Mai ales când sunt obosit.” Poate ai avut și tu parte de astfel de cazuri – dureri cervicale care par să aibă o voință proprie, care revin chiar și după ce ai aplicat toate tehnicile pe care le știi.

Și aici vine momentul în care pui o întrebare diferită: dacă nu e despre forță, dacă nu e despre a „înmuia” musculatura cu presiuni puternice, ci despre a permite corpului să înțeleagă ce i se întâmplă?

Am lucrat de multe ori cu persoane care veneau deja tensionate nu doar fizic, ci și emoțional, obosite de atâtea încercări. Ce am observat este că, în durerea cervicală cronică, există o componentă profundă care ține de sistemul nervos – nu doar de mușchi, nu doar de postură. Iar când sistemul e deja într-o stare de alertă, orice lucru agresiv, oricât de bine intenționat, poate fi interpretat de corp ca o altă formă de stres.

Terapia Bowen, spre exemplu, oferă corpului o invitație, nu o comandă. Prin mișcări delicate, dar precise, ajunge acolo unde mușchiul, fascia, nervii au nevoie de sprijin ca să-și regăsească echilibrul. Ce mi-a plăcut cel mai mult în toți acești ani este că, de multe ori, după o sesiune blândă, clientul spune „Parcă nu s-a întâmplat nimic în timpul ședinței… dar azi nu mă mai doare.” Asta e magia sistemului nervos: are nevoie să i se vorbească pe limba lui, nu să fie împins.

Când durerea cervicală persistă, nu înseamnă că ai nevoie de mai multă presiune. Poate ai nevoie de mai puțină. De o pauză, de un spațiu în care corpul să nu mai fie forțat să reziste. E acolo un dialog tăcut între cap, gât, umeri și tot restul corpului – iar un terapeut bun știe când să intervină și când să lase corpul să își spună povestea.

Dacă simți că ceea ce faci deja nu mai dă rezultate, nu înseamnă că nu ești un terapeut bun. Poate doar e momentul să înveți să lucrezi altfel. Iar când înveți să asculți în loc să împingi, lucrurile încep să se așeze.

Published by: 0

Când masajul nu ajunge adânc, Bowen pătrunde profund

Am întâlnit de multe ori terapeuți la început de drum care îmi spuneau: „Am aplicat masaj terapeutic, am lucrat bine, dar parcă tot mai rămâne ceva acolo, în profunzime, care nu se lasă atins.” Și îi înțeleg perfect, pentru că am fost și eu în acel punct. Lucram cât de bine știam, cunoșteam mușchii, fibrele, inserțiile, presiunile – și totuși, era ceva ce simțeam că scapă printre degete. O tensiune care revenea. Un blocaj care nu ceda. O durere care părea că nu are legătură directă cu zona lucrată.

Și atunci am început să-mi pun întrebări. Nu despre tehnică, ci despre nivelul la care ajungeam în corpul clientului. Și aici vreau să spun ceva clar – masajul este o unealtă extraordinară. Îți ajută clientul să se relaxeze, să elimine tensiunea acumulată în mușchi, să își regăsească un ritm de respirație, un pic de spațiu în interiorul corpului. Dar sunt situații în care, oricât de bine ai lucra, nu reușești să atingi acel strat profund unde corpul chiar decide să se reorganizeze. Nu pentru că nu ești suficient de bun, ci pentru că uneori masajul clasic nu e suficient de subtil.

Corpul uman este fascinant și complex. Nu e făcut doar din mușchi și piele. Este o rețea de sisteme care comunică între ele, iar la baza acestei rețele stă fascia – țesutul conjunctiv care leagă totul și care poartă cu el, uneori, amintiri vechi, traume, tensiuni cronice sau reacții de apărare ale sistemului nervos. Iar când acel strat este tensionat, adesea nici cea mai bună presiune nu reușește să convingă corpul să cedeze. Din contră, uneori îl face să se apere și mai tare.

Terapia Bowen intră în scenă tocmai aici. Este genul de abordare care nu cere, ci oferă. Nu forțează, ci invită. Nu corectează cu presiune, ci propune prin informație. Când aplici o mișcare Bowen corect, tu nu doar atingi un mușchi – tu trimiți un mesaj sistemului nervos. Iar acel mesaj ajunge în zonele în care presiunea nu pătrunde: în sistemul nervos autonom, în fascia tensionată, în reflexele de protecție pe care corpul le ține active de ani de zile.

Asta nu înseamnă că masajul și Bowen se exclud. Din contră, se completează extraordinar. Eu le spun mereu cursanților: „Dacă știi să asculți corpul, o să știi și ce tehnică să alegi. Iar uneori, corpul îți spune că vrea să respire, nu să fie modelat.” Asta înseamnă, de fapt, să fii terapeut – nu doar să aplici metode, ci să le alegi în funcție de nevoile reale ale omului din fața ta.

Am avut oameni pe masă care au venit după ședințe de masaj sportiv, de fizioterapie, de stretching intens – și totuși spuneau: „Simt că e ceva mai profund acolo, care nu se lasă.” După primele mișcări de Bowen, i-am văzut cum corpul începea să se liniștească, cum respirația se adâncea, cum ochii li se închideau involuntar, semn că sistemul nervos începea să coboare în starea aceea de regenerare profundă. Și acolo începe, de fapt, vindecarea.

Când masajul nu ajunge suficient de adânc, nu înseamnă că ai greșit ceva. Înseamnă că poate e momentul să înveți o abordare care lucrează din interior spre exterior. Să înveți cum să pornești regenerarea din profunzime. Să înveți să asculți altfel.

Terapia Bowen nu e magie, dar are o formă de simplitate care pătrunde acolo unde alte metode rămân la suprafață. Dacă vrei să afli mai multe despre cum poți învăța această tehnică și să devii un terapeut care lucrează cu adevărat în profunzime, poți explora cursurile pe care le-am pregătit pe cursuri.springlife.ro.

Corpul știe. Tu trebuie doar să-l asculți cu metodele potrivite.

Published by: 0

Clientul a zis că nu crede în terapii – și totuși a revenit

Îmi aduc aminte perfect prima lui ședință. A intrat în cabinet cu pași apăsați, privirea directă, fără prea multe ezitări, dar cu o doză ușor detectabilă de scepticism în ton. „Am venit pentru că mi-a zis o prietenă. Eu nu prea cred în terapii din astea alternative, dar am zis să încerc…” Nici nu a mai fost nevoie să spună altceva, tonul și postura spuneau tot. Nu era acolo din convingere, ci dintr-o curiozitate combinată cu o ultimă speranță că poate, cine știe, ceva tot îl va ajuta.

Și, sincer, în acel moment nu mi-am propus să îl conving. Nu am încercat să explic în detaliu ce face terapia Bowen, nu am scos planșe anatomice, nici nu i-am povestit despre mii de cazuri rezolvate. Am ales să fiu acolo, prezent, atent și cu intenția clară de a-i oferi o experiență autentică. O terapie blândă, fără așteptări, fără promisiuni grandioase, fără nevoia de a demonstra nimic.

Ședința a decurs în liniște, ca de obicei. Cu mișcările fine, dar specifice. Cu pauze lăsate exact cât trebuie. Cu toată atenția îndreptată asupra semnalelor pe care corpul lui le transmitea. Nu am întrebat prea multe la final, doar i-am mulțumit pentru încrederea de a fi venit. A plecat cam la fel cum venise – politicos, rezervat, fără prea multe cuvinte.

A revenit peste o săptămână. Și când a intrat în cabinet, tonul era deja altul. Mi-a zis, ușor mirat: „Nu știu ce mi-ați făcut, dar în ziua următoare am dormit mai profund decât în ultimul an. Și parcă m-am simțit mai… nu știu, mai ușor.” Nu era o transformare spectaculoasă, dar era o crăpătură în zidul pe care scepticismul lui îl ridicase. Era prima fisură prin care începea să intre lumina.

Când lucrezi cu oameni care vin dintr-un loc al neîncrederii, e ușor să simți presiunea de a le dovedi ceva, de a-i convinge, de a-i face să „creadă”. Dar adevărul e că nu despre asta e vorba. Nu suntem aici să convingem. Suntem aici să oferim. Să lăsăm terapia să-și facă treaba, în ritmul ei, în liniște. Uneori, corpul știe înaintea minții. Și reacționează. Iar omul, chiar dacă încă nu „crede”, simte că s-a întâmplat ceva. Și se întoarce.

După a treia ședință, același client mi-a spus: „Mi-am dat seama că nu trebuie să cred în terapie ca să funcționeze. E suficient că mă simt mai bine.” Și cred că acesta e un mare adevăr: nu întotdeauna e nevoie de credință oarbă. E nevoie doar de disponibilitate. De o minimă deschidere. De o experiență trăită pe propria piele. Pentru că, în cele din urmă, corpul recunoaște ce îi face bine. Și când simte siguranță, relaxare, eliberare – se întoarce acolo.

Ca terapeuți, mai ales la început de drum, e important să știm că nu toți cei care intră pe ușă o fac plini de încredere. Unii vin cu teamă, alții cu rușine, iar alții – cum a fost și cazul acestui client – cu o doză sănătoasă de scepticism. Și e în regulă. Nu e treaba noastră să-i facem să creadă. E treaba noastră să fim prezenți, autentici și atenți. Și atunci când oferim terapie dintr-un loc sincer, corpul celuilalt va simți. Și chiar dacă mintea lui încă ezită, ceva în interiorul său va spune: „Mergi mai departe. E bine.”

Asta e frumusețea terapiei Bowen. Nu vine cu promisiuni agresive. Nu „lovește” cu tehnici spectaculoase. Se strecoară blând, exact acolo unde e nevoie. Și de multe ori, chiar și cei care nu „cred” ajung să o recomande mai departe, pentru că în final nu e vorba de credință, ci de rezultate. Iar corpul știe exact ce are de făcut, atunci când îl lași în pace și îi oferi sprijinul potrivit.

Published by: 0

Terapia Bowen nu se simte ca o terapie clasică – și asta e un lucru bun

Am observat că atunci când cineva vine pentru prima oară la terapie Bowen, vine cu un anumit tip de așteptare. Unii se așază pe masă și așteaptă „să înceapă” ceva, ca și cum trebuie să simtă o presiune, o forță, o mișcare amplă care să le confirme că „se lucrează acolo”. Și de multe ori, după primele mișcări, îmi aruncă o privire ușor nedumerită, poate chiar ușor dezamăgită. Apoi apare întrebarea inevitabilă: „Atât? Ai terminat deja?”

Și da, exact aici începe frumusețea și unicitatea acestei metode. Terapia Bowen nu se simte ca o terapie clasică pentru că nu funcționează după logica cu care am fost obișnuiți. Nu e despre a frământa țesutul cât mai tare sau a apăsa până simți că „lucrezi cu adevărat”. Nu forțează corpul, nu impune o corectare, nu intră cu agresivitate într-o zonă tensionată și nici nu se bazează pe ideea de „a scoate” durerea cu efort. Este o formă de terapie care îl invită pe corp să participe. Îi oferă spațiu să răspundă. Îi oferă încredere. Și exact pentru că nu simți o intervenție brutală, corpul începe să se relaxeze și, treptat, să se reorganizeze din interior, fără luptă, fără apărare.

Mi s-a întâmplat de multe ori să aud de la clienți care veneau după terapii intense – presopunctură, masaj profund, kinetoterapie – că „parcă nu s-a întâmplat nimic” în timpul ședinței. Dar a doua zi se trezeau cu o claritate mentală neașteptată, cu o respirație adâncă, cu o ușurare în umeri sau cu o stare de somn profund pe care nu o mai trăiseră de luni sau ani. Este un fel de reconfigurare tăcută, dar profundă. Nu e terapie care impresionează în timpul ei – impresionează prin rezultate, dar cu răbdare.

Pentru un terapeut, să vezi cum corpul se așează singur e o lecție uriașă de umilință și respect. Te învață să lași controlul. Să nu te simți responsabil să rezolvi ceva, ci să creezi acel context în care corpul își amintește cum e să funcționeze în echilibru. E o abordare terapeutică ce dă încredere corpului, nu ego-ului nostru.

Ce trebuie să înțeleagă cei care vin pentru prima dată este că Bowen nu urmărește să impresioneze, ci să faciliteze. Nu vrea să fie „simțită” în timpul ședinței, ci conștientizată prin efectele care apar ulterior. Este, de fapt, un proces de comunicare subtilă între sistemul nervos și restul corpului. Mișcările sunt simple, delicate, dar amplasate cu precizie. Pauzele dintre ele – uneori incomode pentru cei care nu sunt obișnuiți cu tăcerea – sunt poate cea mai importantă parte a întregului proces. Pentru că în acea pauză corpul decide dacă acceptă sau nu invitația la echilibru.

Este nevoie de curaj să lucrezi blând. Este nevoie de încredere să nu forțezi. Este nevoie de răbdare să lași corpul să se exprime în ritmul său, nu în ritmul agendei noastre. Terapia Bowen nu vine cu „rețete rapide” sau cu promisiuni spectaculoase de genul „după o ședință îți trece tot”. Și totuși, în blândețea ei, am văzut schimbări majore. O femeie care de luni întregi nu putea dormi, mi-a scris la două zile după prima ședință că a dormit șapte ore legate. Un bărbat cu anxietate cronică mi-a spus că nu înțelege ce s-a întâmplat, dar e pentru prima dată când nu simte presiune în piept după o zi stresantă. N-au fost miracole. A fost răspunsul corpului, pentru că în sfârșit a fost ascultat.

Unii mă întreabă: „Dar dacă e atât de blândă, de ce funcționează?” Și răspunsul e simplu: pentru că nu lucrează împotriva corpului, ci împreună cu el. E o terapie care nu vine cu intenția de a repara ceva, ci de a crea condițiile în care corpul poate să se repare singur. Nu forțează țesuturile, ci le oferă un semnal clar: ești în siguranță, acum te poți elibera.

Este, până la urmă, o altă filosofie despre vindecare. Nu una care cere, ci care oferă. Nu una care impune, ci care ascultă. Și da, poate nu se simte ca o terapie clasică. Poate nici nu ar trebui să se simtă așa. Pentru că exact asta e ceea ce lipsea din multe abordări: o terapie care să nu vină cu ideea de luptă, ci cu ideea de încredere.

Dacă ai încercat terapii „puternice” și corpul tău a răspuns cu mai multă apărare, poate e momentul să te întrebi dacă nu cumva are nevoie de o cu totul altă abordare. Una care nu cere, ci oferă. Una care nu impune, ci facilitează. Una care nu vrea să fie simțită, ci trăită.

Și poate, atunci când o să stai liniștit pe masa de terapie și nu „se întâmplă” nimic spectaculos… de fapt, exact atunci se va întâmpla totul.

Published by: 0

Masaj – Trigger Point – Terapia Bowen

Masaj – trigger point – terapia Bowen – terapiile mele de suflet si cu care abordez fiecare problema pe care o intalnesc.
😍Asa de repede au trecut 12 ani de practica… Pfff… Si cand zic practica ma refer in primii 5 ani la 10-13 ore pe zi. Imi aduc aminte ca incepeam de la 8 dimineata si veneam acasa la 9 seara… Da, pot spune ca tot ceea ce am invatat este din mii de ore de practica. Mi-am dorit tot timpul sa invat cat mai mult, sa ajut o persoana cat de mult pot eu, sa aduc zambetul pe obraz. Vara aceasta se implinesc 6 ani de cand predau cursuri si nu e zi in care sa nu ma gandesc cum sa imbunatatesc cursurile, cum sa gasim solutia cea mai usoara si practica de a rezolva o durere de spate sau umar sau genunchi. Sunt multumitor lui Dumnezeu ca pot face ceea ce imi place si ca imi implinesc chemarea, aceea de a ajuta cat mai multe persoane. Una dintre cele mai mari binecuvantari pe care eu le vad in viata aceasta este sa poti sa te duci la lucru cu drag, cu bucurie. Pun suflet in tot ceea ce fac si recunostinta pe care o primesc din partea cursantilor si clientilor este de nepretuit – acele mesaje care vin din partea lor imi dau incredere ca sunt pe drumul cel bun.
🤗A venit vara si este momentul sa fac “liniste”, sa fac o retrospectiva si sa imi pregatesc pasii urmatori. Este perioada concediilor, a relaxarii, mai ales ca a scazut rata de “covidel”. Profita si bucura-te de munte, de mare, de familie. O vara linistita si relaxanta iti doresc!

Published by: 0

Oboseala cronica si tensiunea musculara

Foarte multe persoane se plang de oboseala cronica. Practic, oboseala cronica este o epuizare nervoasa sau fizica a organismului. Oboseala apare in momentul in care incepem sa punem presiune pe noi si lucram in exces. Ne stabilim obiective (o casa, o masina, o familie, daca ajuta Dumnezeu, o afacere care sa mearga bine, cel putin o vacanta in fiecare an, sa facem sport saptamanal, sa iesim cu prietenii etc.). Astfel, noi singuri punem presiune pe noi.
Nu este rau sa ne stabilim obiective; chiar este indicat sa avem o viziune asupra vietii si a ceea ce vrem sa devenim, dar secretul este sa “NU FACEM UN CAPAT DE LUME” daca nu am reusit sa ne atingem un obiectiv. Cu dragoste, cu rabdare, cu perseverenta, cu siguranta vom reusi, dar IN TIMP. Ne dorim ca ceea ce a facut o persoana in 10 ani, noi sa reusim intr-un an; ne luam un credit pe 25 de ani, dar ne gandim ca poate “o sa vina vremuri grele” si incercam sa-l achitam in 15 ani, si exemplele pot continua.
Ca sa ajungem sa ne indeplinim obiectivele inalte, ne stabilim o perioada scurta in care “O SA TRAGEM TARE” si ne gandim la un traseu zilnic CASA-LUCRU / LUCRU-CASA / CASA-LUCRU / LUCRU-CASA. Incepem sa avem unele afectiuni, care arata ca probabil suferim de sindromul de oboseala cronica.
 
Oboseala cronica are urmatoarele simptome: dureri musculare, dureri de cap, lipsa concentrarii la serviciu, organismul pare greu, lipsa chefului de lucru, dureri de spate, sensibilitate crescuta de-a lungul coloanei vertebrale, insomnie, palpitatii, dureri in zona inimii, gastrita sau ulcer, tulburari ale ciclului menstrual, oboseala accentuata pe timpul zilei, senzatie de epuizare. Practic, creierul se afla intr-o stare prelungita de suprastimulare si, chiar si la eforturi minime, el poate percepe o epuizare.
 
Avem foarte multe variante care ne pot ajuta sa trecem peste aceasta oboseala cronica pe care am dobandit-o: Exercitiile fizice moderate, Masajul, Terapia Bowen, Consilierea psihologica si orice alta tehnica de relaxare care ajuta organismul sa-si dea un “Restart”.

Published by: 0