Am întâlnit de multe ori terapeuți la început de drum care îmi spuneau: „Am aplicat masaj terapeutic, am lucrat bine, dar parcă tot mai rămâne ceva acolo, în profunzime, care nu se lasă atins.” Și îi înțeleg perfect, pentru că am fost și eu în acel punct. Lucram cât de bine știam, cunoșteam mușchii, fibrele, inserțiile, presiunile – și totuși, era ceva ce simțeam că scapă printre degete. O tensiune care revenea. Un blocaj care nu ceda. O durere care părea că nu are legătură directă cu zona lucrată.
Și atunci am început să-mi pun întrebări. Nu despre tehnică, ci despre nivelul la care ajungeam în corpul clientului. Și aici vreau să spun ceva clar – masajul este o unealtă extraordinară. Îți ajută clientul să se relaxeze, să elimine tensiunea acumulată în mușchi, să își regăsească un ritm de respirație, un pic de spațiu în interiorul corpului. Dar sunt situații în care, oricât de bine ai lucra, nu reușești să atingi acel strat profund unde corpul chiar decide să se reorganizeze. Nu pentru că nu ești suficient de bun, ci pentru că uneori masajul clasic nu e suficient de subtil.
Corpul uman este fascinant și complex. Nu e făcut doar din mușchi și piele. Este o rețea de sisteme care comunică între ele, iar la baza acestei rețele stă fascia – țesutul conjunctiv care leagă totul și care poartă cu el, uneori, amintiri vechi, traume, tensiuni cronice sau reacții de apărare ale sistemului nervos. Iar când acel strat este tensionat, adesea nici cea mai bună presiune nu reușește să convingă corpul să cedeze. Din contră, uneori îl face să se apere și mai tare.
Terapia Bowen intră în scenă tocmai aici. Este genul de abordare care nu cere, ci oferă. Nu forțează, ci invită. Nu corectează cu presiune, ci propune prin informație. Când aplici o mișcare Bowen corect, tu nu doar atingi un mușchi – tu trimiți un mesaj sistemului nervos. Iar acel mesaj ajunge în zonele în care presiunea nu pătrunde: în sistemul nervos autonom, în fascia tensionată, în reflexele de protecție pe care corpul le ține active de ani de zile.
Asta nu înseamnă că masajul și Bowen se exclud. Din contră, se completează extraordinar. Eu le spun mereu cursanților: „Dacă știi să asculți corpul, o să știi și ce tehnică să alegi. Iar uneori, corpul îți spune că vrea să respire, nu să fie modelat.” Asta înseamnă, de fapt, să fii terapeut – nu doar să aplici metode, ci să le alegi în funcție de nevoile reale ale omului din fața ta.
Am avut oameni pe masă care au venit după ședințe de masaj sportiv, de fizioterapie, de stretching intens – și totuși spuneau: „Simt că e ceva mai profund acolo, care nu se lasă.” După primele mișcări de Bowen, i-am văzut cum corpul începea să se liniștească, cum respirația se adâncea, cum ochii li se închideau involuntar, semn că sistemul nervos începea să coboare în starea aceea de regenerare profundă. Și acolo începe, de fapt, vindecarea.
Când masajul nu ajunge suficient de adânc, nu înseamnă că ai greșit ceva. Înseamnă că poate e momentul să înveți o abordare care lucrează din interior spre exterior. Să înveți cum să pornești regenerarea din profunzime. Să înveți să asculți altfel.
Terapia Bowen nu e magie, dar are o formă de simplitate care pătrunde acolo unde alte metode rămân la suprafață. Dacă vrei să afli mai multe despre cum poți învăța această tehnică și să devii un terapeut care lucrează cu adevărat în profunzime, poți explora cursurile pe care le-am pregătit pe cursuri.springlife.ro.
Corpul știe. Tu trebuie doar să-l asculți cu metodele potrivite.