Sunt multe lucruri pe care le putem corecta în corpul uman prin forță, prin presiune, prin intervenții directe. Dar nu toate. Uneori, exact acolo unde pare că ar trebui să acționezi mai puternic, e locul unde corpul cere liniște, blândețe și ascultare. Așa e și cu cifoza.
Cifoza nu este doar o curbare a coloanei, nu e doar „stai drept” spus de un părinte sau de un profesor. E o adaptare a corpului la o întreagă poveste – posturală, emoțională, respiratorie, chiar relațională. E rezultatul a ani de compensări. Și dacă ne uităm la ea doar ca la o problemă „de spate cocoșat”, pierdem esențialul.
În terapia Bowen, exact acolo intervine perspectiva diferită. Când lucrăm cu o persoană care are cifoză, nu încercăm să forțăm nimic la suprafață. Nu venim cu ideea că „trebuie îndreptat”. Ci mai degrabă ne întrebăm: ce a făcut corpul de s-a așezat așa? Ce poveste a scris el acolo, de-a lungul timpului, de a simțit că are nevoie să se protejeze în acest fel? Pentru că da, în multe cazuri, cifoza e o formă de protecție. E acel gest inconștient de a ne face mici în fața vieții, de a ne adăposti în spatele propriului nostru piept.
Și aici vine marea lecție a abordării Bowen: nu tratăm postura, tratăm răspunsul profund al corpului. Prin tehnici blânde, aplicate în puncte cheie de deblocare neurologică și fascială, corpul începe să înțeleagă că e în siguranță. Și când se simte în siguranță, se reorganizează. Nu pentru că l-am forțat, ci pentru că l-am invitat să o facă.
Mi s-a întâmplat de mai multe ori să văd la terapie persoane care veneau cu dureri lombare sau toracale – iar în timp, fără să fi pus mâna direct pe coloană cu intenția de „a o îndrepta”, poziția corpului s-a schimbat. Privirea li s-a ridicat, pieptul s-a deschis, spatele s-a așezat. Nu brusc, nu spectaculos, dar natural. Și, mai ales, durabil.
Ce vreau să transmit e simplu: dacă lucrezi cu cineva care are cifoză, sau dacă tu însuți observi că spatele tău se așază tot mai adesea în acea formă aplecată, nu te grăbi să corectezi mecanic. Întreabă-te ce spune corpul tău. Pentru că acolo, în tăcerea dintre două sesiuni de Bowen, se întâmplă adesea cele mai profunde schimbări.
Terapia Bowen nu promite miracole, dar oferă ceva ce e tot mai rar: un spațiu sigur în care corpul poate să-și revină, în ritmul lui. Iar pentru cineva cu cifoză, exact acest lucru poate face toată diferența.
