Zilele trecute, după o ședință de terapie Bowen, o clientă s-a ridicat încet de pe masă, s-a așezat pe marginea patului de terapie și, înainte să spună orice, m-a privit puțin mirată și a zis: „Simt furnicături pe tot corpul… nu știu ce înseamnă, dar e ceva plăcut și ciudat în același timp.” Am zâmbit, fiindcă am auzit asta de zeci, poate sute de ori în acești ani de lucru cu corpul. Și mi-am dat seama că mulți oameni nu știu exact ce se întâmplă în acel moment și, poate și mai important, nici terapeuții la început de drum nu au întotdeauna contextul să explice această reacție.
Furnicăturile, senzațiile de curent ușor sau acea vibrație fină care se plimbă prin corp după o ședință Bowen nu sunt doar „senzații interesante”. Ele sunt limbajul sistemului nervos care ne spune: „Hei, încep să mă recalibrez.” Poate că nu este un proces zgomotos, vizibil sau spectaculos, dar este unul profund și semnificativ. Este un semn că sistemul nervos parasimpatic a fost activat și că organismul începe, în sfârșit, să iasă din modul de supraviețuire și să intre în starea de refacere.
Ce se întâmplă, de fapt, în acele momente? Prin mișcările blânde și specifice ale terapiei Bowen, trimitem un mesaj foarte clar și non-invaziv către fascia și sistemul nervos. E ca un șoaptă, nu un strigăt. Și exact acea blândețe este cheia – pentru că sistemul nervos reacționează mult mai profund atunci când nu este forțat. În loc să-l împingem să „facă ceva”, îi dăm voie să aleagă, să simtă din nou, să reevalueze ce e încordat, ce e blocat, ce e în exces.
Acea senzație de furnicături e deseori legată de reluarea unui flux energetic într-o zonă în care, poate, corpul era închis de ani de zile. Uneori acea zonă fusese afectată de o traumă, de o operație, de o tensiune cronică – iar acum, în sfârșit, țesuturile se rehidratează, circulația se îmbunătățește și sistemul nervos prinde curaj să dea drumul la semnale. E un semn de viață. Un semn că reorganizarea a început.
Și poate cel mai frumos e când vezi cum clientul nu știe exact să pună în cuvinte ce simte, dar simte că ceva s-a întâmplat. Nu durere, nu presiune, ci o revenire a conștienței în corp. E ca și cum corpul începe din nou să comunice, să se simtă întreg, conectat. Ceea ce pare o simplă reacție fizică – o mână care pulsează, un picior care „țiuie”, o căldură care se răspândește în spate – este de fapt o reorganizare neuronală, un semn că sistemul nervos începe să iasă din modul de alertă și să-și amintească că poate funcționa și în liniște.
Pentru unii terapeuți care sunt la început, astfel de reacții pot părea banale sau, dimpotrivă, confuze. Dar adevărul este că tocmai aceste momente spun foarte mult despre calitatea unei ședințe de Bowen. Pentru că nu trebuie să vedem doar ce face mâna noastră, ci ce face corpul clientului cu informația pe care i-am oferit-o. Nu suntem acolo ca să forțăm vindecarea, ci ca să creăm spațiu pentru ea. Și uneori, cel mai clar semn că acel spațiu s-a deschis e exact acea furnicătură ușoară care urcă pe coloană sau curge prin brațe, fără să deranjeze, dar nici să treacă neobservată.
Așa că, dacă ești terapeut și un client îți spune după ședință că simte furnicături sau o stare de ușoară vibrație în corp, nu te grăbi să oferi o explicație rece, științifică sau să treci peste reacție. Oprește-te. Ascultă. Și spune-i că tocmai i se întâmplă ceva frumos – corpul său a început să se reorganizeze din interior, cu blândețe, exact așa cum are nevoie.
Terapia Bowen nu e despre senzațional, nu e despre intervenții dure, ci despre acea subtilitate care deschide porți în tăcere. Și când corpul începe să vorbească prin senzații subtile, înseamnă că am făcut exact cât trebuie. Nici prea mult, nici prea puțin. Doar cât să-l ajutăm să-și amintească cum e să se simtă întreg.
